Casa, business, copil. De aproape un an cam asta e ritmul meu si ceva imi spune ca nu mai am mult si explodez. Iesirile mele de 2, 3 ori pe saptamana de odinioara s-au transformat intr-o (una) iesire pe saptamana la cafea cu fetele, si atunci mi se pare ca l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Baile mele de o ora pana mi se mura si mama degetelor de la picioare au devenit un fel de mini scalde, cat sa fierbi un ou moale, cu un ochi rapid in catalogul Ikea si urechile ciulite spre dormitorul micului terorist. Cand ma cauta cineva, sunt intr-o permanenta cautare de bone, sau macar cate un prieten rabdator si milos sa stea cu tanarul copil cat imi fac eu cate o mica treaba gen innoit pasaport sau aranjat cate o petrecere. Pentru ca asta fac eu, pe langa faptul ca am copil, mai si lucrez cu copii. Adica organizez petreceri. Zile de nastere, botezuri si, mai nou, graduation. Un business infloritor, as zice, dar care ma suge si de restul de energie ramasa, din pura intamplare, in urma copilului. Stiu textele cu Ce frumos ca esti mama, cea mai nobila misiune de pe pamant. De acord, dar e putin mai complicat pentru o mama singura ca mine. Aceasta bucurie nespusa de a-ti privi plodul adanc in ochi se impleteste cu o mare de oboseala, singuratate si nervi intinsi la maxim. Lucruri pe care totusi le prefer de 10 ori statului langa Domnul Tata de care m-am despartit inainte sa stiu ca sunt gravida. Dar asta e partea grea si plangacioasa a povestii. Pentru ca, de cealalta parte, am 30 de ani si propria mea afacere, nu ma bate nimeni la cap, am un copil sanatos si super vesel, un fost iubit, tinerel si cam depresiv el asa, care tot trage de mine sa ma mut cu el la Cucuietii-din-Deal cu tot cu copilul minunat si sa fim fericiti, adica noi sa-l facem fericit, daca se poate, si cu toate astea eu sunt sigura, aproape convinsa, ca ce e mai bun sta sa vina.

Si uite-asa, incercand sa gandesc pozitiv, am ajuns sa ma bucur cu ce am. Paharul de Lacrima lui Ovidiu seara inainte de culcare (si nu puneam strop de vin dulce in gura inainte). Stat o ora pe net in cautare de pantofi. Cat mai cu toc, cat mai sexy. Mi-am comandat saptamana trecuta de la reduceri din Anglia 5 perechi. Mi-au ajuns 4, pe a cincea au uitat sa o trimita, iar din alea 4 doar doua imi vin. Pe celelalte o sa le fac cadou, ca si-asa vin sarbatorile. Imi fac unghiile cu oja in fiecare seara, ca sa le sterg a doua zi ca mi le roade copilul cum le prinde cu maxima fascinatie. Cumpar cu abnegatie haine mai mici si cat mai mulate pentru cand am sa dau jos si ultimele 5 kile pana la talia mea cat de cat normala. Ma gandesc ca intr-o buna zi, cand copilul va pleca dimineata si se va intoarce seara, dupa lectii de pian si after schooluri, poate o sa ma duc si eu la sala sau macar la o piscina. Sau, si mai si, poate in  curand o sa pot sa ies si eu la un dans in oras, daca o conving pe maica-mea sa doarma la mine. Sa ma imbat ingrozitor cand termin odata cu alaptatul asta care parca tine de o viata. Sa fumeeeeeez. Sa ma-ndragostesc. Sa ma duc la mare si sa arate ca pe vremuri in Vama Veche. Sa dau chef de ziua mea. Sa primesc si eu cadouri, nu doar chestii de copil. Sa ma intorc la ce stiam inainte, chiar daca am copil. Imi trebuie un barbat.