Am aflat ca am ramas insarcinata in decembrie. I-am spus si prietenului meu si cand l-am anuntat i-am spus si ca nu vreau sa tin copilul.
Nici nu am putut sa concep sa pastrez sarcina. Imi place de prietenul meu dar nu-mi pun problema ca o sa raman cu el toata viata si in afara de asta am mult planuri legate de facultate. Sunt atatea lucruri pe care vreau sa le fac fara sa fiu legata de un barbat ca nu am stat pe ganduri. Pe el l-am anuntat, nu l-am intrebat ce parere are. Si el mi s-a parut usurat de felul cum am pus problema.
Asa ca am facut-o. Am fost la o clinica si in cateva ore s-a terminat tot. M-a durut inimaginabil, am gemut, mi-a fost greata, am crezut ca mi-a fost sfasiat stomacul pe dinauntru. Dar s-a terminat. Mai am de luat niste antibiotice cateva zile si gata.
Stiu ca unele femei ajung sa fie depresive dupa un avort, se simt vinovate. E ceva in neregula cu mine daca eu nu ma simt asa? Un pic vinovata ma simt, e adevarat, pentru ca dupa ce programasem consultatia la clinica ma trezisem si eu ca imi mangaiam burtica si ma gandeam ca mi-e bine si nu ma simt singura. Dar in mintea mea nu a fost niciodata vreo indoiala, stiam ce am de facut si intr-un fel mi-am permis un moment de tandrete numai cand stiam ca totul se va termina curand.
Acum, ca totul e ca inainte ma gandesc totusi daca nu sunt anormal de cinica si nesimtita. Poate ca ar fi fost normal sa sufar mai mult.
Un comentariu
Orice ar fi facut la fel in locul tau. Stai linistita. Nu e timpul, nu sunt timpurile sa te gandesti sa aduci pe lume copii de al caror viitor nu te poti asigura in fiecare moment al zilei. Tu ai gija de tine si traieste in continuare cat poti de mult. Cat despre domnul in cauza, oricat de intense ar fi lucrurile la mijloc, iti dau un sfat sincer.. daca nu ti-a sarit in brate, mers de mana, plans langa tine la dureri.. nu merita nici macar un buna ziua. Ai grija de viata ta, refa te complet si o sa te redescoperi..