De atunci au trecut 4 ani cu perioade dificile dar si momente de fericire. De ceva timp am inceput sa avem discutii in contradictoriu, am inceput sa ne certam destul de des, sa avem pareri total opuse, sa lasam orgoliul sa-si spuna cuvantul. Eu am 30 de ani si lucrez in middle management, el are 32 de ani si lucreaza la o multinationala, este CFO. Isi doreste foarte tare un copil, de fapt amandoi ne dorim un copil, numai ca eu nu vreau sa ma opresc acum.
Am inceput sa cresc pe scara ierarhica, am inceput sa-mi fac un nume, sa castig un respect, am muncit ani de zile cate 12-14 ore pe zi si acum sunt pe drumul cel bun. Astept o promovare dupa finalizarea unui proiect, care are timeline-ul stabilit pentru 2012. Este proiectul meu si daca iese asa cum ne asteptam cu totii, pe langa promovarea obtinuta imi voi permite sa fac si o pauza pentru un copil. Stiu ca poate suna urat, numai ca abia acum incep sa se vada toti anii mei in care am tras, nu ma pot opri acum, nu acum, nu anul acesta, nu anul viitor.
Parerea mea despre a avea un copil, este nu doar sa-l fac, sa stau 3 luni de zile acasa dupa care sa gasesc o bona si sa-l las sa creasca cu ea. Imi doresc sa ma implic in cresterea si educatia lui, sa-i fiu aproape pentru a nu mai reproduce greselile pe care le-au facut parintii mei cu mine.
El nu intelege, nu intelege de ce trebuie sa mai astepte 3 ani pentru a avea un copil, nu intelege de ce nu-mi este de ajuns pozitia pe care o am acum, nu intelege de ce nu vreau sa ma opresc, ii este teama ca nu am sa ma opresc niciodata, ca intotdeauna imi voi dori mai mult, pentru ca asta este legea firii, desi i-am explicat, ca daca ma opresc o voi face pentru 2 ani, dupa care nu voi mai putea lucra 12 ore pe zi, va trebui sa am grija de bebe.
In plus, nu mi se pare ca am calatorit indeajuns, ca nu m-am distrat indeajuns incat sa am un bebe, stiti si voi ca optiunile se reduc atunci cand ai un bebe, ca incepi sa nu mai iesi la fel de des, sunt niste sacrificii pe care trebuie sa mi le asum si nu sunt pregatita s-o fac.
Am ajuns la niste certuri enorme, cu reprosuri grele, cu ultimatumuri si nu reusesc sa-mi dau seama daca el are dreptate, daca ma voi opri vreodata, daca acum este momentul sa ma opresc. Poate voi ati mai trecut prin situatii similiare si ati stiut cum sa procedati, am nevoie de niste sfaturi, situatia este destul de critica si nu stiu cum sa procedez.
6 comentarii
Eu cred ca nimeni nu are dreptate si nimeni nu greseste in altfel de situatii. Din (ne)fericire, asa ne dam seama cat de compatibili suntem, de fapt.
buna, draga mea. imi inchipui ca e o diferenta de varsta destul de mare intre noi, dar, pentru ca am trait si eu experiente asemanatoare, imi permit sa-ti dau un sfat. in momentul in care o sa fii data peste cap hormonal, posibil despresiva in primele luni dupa nastere (este extrem de frecvent intalnita depresia post natala, chiar daca nu este mereu acuta), orice dubiu, regret sau simpla nostalgie de dinainte de copil va lua proportii pe care nici nu le banui. asa ca sfatul meu este sa faci un copil doar atunci cand iti doresti tu asta pentru ca ai simtit ca a venit momentul. in legatura cu sotul tau, faptul ca ati ajuns la certuri acum, inainte de venirea copilului poate fi un semn ca nu va fi cel mai rabdator tata sau cel mai atent sot cand tu vei fi o proaspata mama extenuata si cu nervii intinsi.
din ce povestesti, tu pari destul de hotarata ca nu este acum momentul pentru un copil. ne ceri de fapt sfaturi in legatura cu discutiile pe care le ai cu sotul tau, nu-i asa? si aici lucrurile nu sunt simple niciodata. poti sa ii explici ca ai nevoie sa tina cont de prioritatile tale, care nu sunt doar legate de cariera. tu inca mai ai nevoie de timp pentru tine. ai putea in acelasi timp sa il intrebi cat de mult se gandeste el sa se implice in cresterea copilului si la cat timp va fie el dispus sa sacrifice, atunci cand va fi cazul. de ce sa nu luati in considerare optiunea ca tatal sa fie cel care isi ia un concediu de crestere a copilului?
Multumesc pentru sfaturi.
Ar putea fi o idee sa ramana el in concediu, dar vreau sa ma implic in cresterea lui, macar in primul an, tocmai de asta nu ma simt pregatita acum sa stau pe bara 1 an de zile.
In plus nu stiu cum este mai bine pentru corpul unei femei. Parerile specialistilor sunt impartite, referitor la varsta pe care ar trebui s-o aibe o femeie in momentul in care ramane insarcinata.
Daca mai astept vreo 2 ani voi avea deja 32 de ani, vi se pare mult? Ar putea exista complicatii atat pentru mine cat si pentru bebe? Oare specialistii au dreptate? Exista o varsta buna pentru a avea un copil?
eu stiu si femei care au dus sarcini la capat cu bine la 42 de ani. si cred ca foarte multe de pind de starea ta de spirit, care influenteaza sanatatea copilui si de stilul de viata pe care il ai. cu toate testele la zi inainte de a ramane insarcinata si o monitorizare constanta nu cred ca ai de ce sa ai emotii. cred ca cel mai important e sa ai un ginecolog la care sa te duci frecvent si in care sa ai incredere. asta de pe acum, daca nu ai deja.
Buna! In primul rand, parerea mea este ca daca tu nu esti inca pregatita pentru a trece la acest nou capitol din viata ta/voastra, nu o face! De exemplu, tu ai muncit foarte mult pentru cariera ta si te respect, deoarece esti o femeie independenta care isi doreste sa fie pe “picioarele ei” indiferent de situatie. In al doi’lea rand, trebuie sa ne gandim si la sotul tau care este nerabdator si anume asteapta foarte mult un bebelus. In concluzie , asteapta un moment prielnic si linistit pentru a putea discuta cu calimtatea necesara si pune’i cateva intrebari si anume: ” Esti sigur ca eu nu imi doresc la fel de mult acest bebelus?” … inca nu este momentul si trebuie sa ma intelegi.. ” Esti sigur ca bebelusului ii va fi mai bine langa o bona decat lana propria’i mamica?” si intrebarile pot continua… dar.. aceste intrebari vor avea rolul de a’l face sa inteleaga aceasta situatie si sa se gandeasca de 2x inainte de a trece la acest nou capitol, in fond amandoi va trebui sa contribuiti frumos si sanatos la cresterea copilului. Pentru moment ajuta’l sa’ti respecte si sa’ti inteleaga aceasta decizie. Incearca sa aplanezi situatia aceasta dificila in care va aflati cu diplomatie si multa iubire. Mult succes!