Singuratate in doi

E dimineata, probabil una din ultimele dimineti cu soare din iarna asta . Imi aprind o tigara. N-am nici un chef sa ma gandesc acum cat de rau imi va face fumul, imi trece prin minte doar ca, la fel ca in fiecare an, ma asteapta o iarna gri si depresiva. Emil, sotul meu, doarme in camera alaturata. E linistit, ca intotdeauna. Nu stiu ce face de mult timp. Nu mai incerc de mult sa ghicesc la ce se gandeste. As putea sa il trezesc, pentru ca am chef de vorba. Dar de fapt prefer sa vorbesc asa, cu voi, oricine sunteti.

Suntem casatoriti de o vesnicie. Un pic de iubire, putina autosugestie, entuziasm, prietenie, si apoi liniste. Asta a fost povestea noastra pana de curand. Acum, stiu ce mananca la micul dejun in timpul saptamanii si ce ii place sa faca in week-end. Stiu ce cuvinte imi spune cand sunt trista, stiu cum trebuie sa tac atunci cand are el probleme, stiu  exact cu ce managaieri se apropie seara de mine si stiu mereu cum se termina totul. Era oare inevitabil sa ajungem asa?

Mai stiu ceva. Au fost semne mici. Intai bucuria cu care imi povestea despre alti oameni, curiozitatea politicoasa pe care a avut-o mereu fata de alte femei, hobby-urile pe care le impartea cu colegii si prietenii vechi si care il acaparau in timpul liber. Cu o sinceritate dezarmanta imi spunea cum la tenis a intalnit o partenera care joaca excelent. Sau ce incantat e de colega care l-a sustinut intr-o sedinta cu niste replici admirabile. Imi spunea cu cata nerabdare asteapta teambuildingul de la munte. Il ascultam zambind. Ce puteam sa-i spun? Si eu ma simt bine la serviciu.

La un moment dat, intalnirile noastre acasa au inceput sa semene din ce in ce mai mult cu socializarea de la o pauza de cafea. O mica formalitate. Si atunci mi-am dat seama ca nu sunt o parte foarte importanta din viata lui. Nu sunt cea care il face sa fie cel mai entuziasmat, nu impartim prea multe lucruri, suntem decenti si cumsecade unul cu celalat, dar atat. Formalitate a ajuns la un moment dat si sa ne gasim unul in fata celuilalt noaptea in pat. Urasc grija pe care o are sa am mereu orgasm pentru ca apoi sa ne intoarcem fiecare la gandurile lui. Nu mai suport acelasi gesturi care se presupune ca trebuie sa aiba la nesfarsit acelasi efect asa ca de la un timp il evit.

Imi mai aprind o tigara. Inca n-am mancat nimic si nu am rabdare sa-mi fac o cafea. Mai am cateva lucruri de povestit si ma gandesc putin iritata ca nu sunt chiar asa de originala cum ma simt, si ca povestea mea e asemanatoare cu a multor femei.

Zi dupa zi, mereu in aceleasi tabieturi, incerc sa-mi dau seama in ce moment devenisem un rol. De sotie. Emil nu cu mine vorbeste, nu pe mine ma mangaie si nu ma mai doreste de mult pentru ca nu mai are nici o curiozitate sa ma cunoasca. Iar eu nu mai sunt aceeasi femeie de cand ne-am casatorit.  Nu sunt nici macar aceeasi de acum 6 luni.

Sunt doua tipuri de femei care reactioneaza in 2 moduri opuse cand ajung intr-un asemenea moment. Pe unele le recunosti din prima, sunt sterse, din ce in ce mai absente, vorbesc incet,  fac ceea ce ele cred ca e datoria lor si devin critice cand vad alti oameni fericiti in jurul lor. Alt tip de femei sunt cele care se revolta. Eu, fara sa ma gandesc prea mult, poate doar pentru ca m-am trezit furioasa, am ales sa ma gandesc la mine si sa nu ma resemnez.

Schimbarile au fost treptate si daca stau sa ma gandesc la lipsa lui completa de reactie mai ca imi vine sa cred ca m-a incurajat. Am inceput sa ies din ce in ce mai des, nu doar cu prietenele, dar si cu prieteni ai prietenelor. Au urmat orele prelungite la birou. Am ajuns fara sa-mi dau seama in situatia in care sunt acum. Locuiesc cu un om aproape strain cu care ma vad rar. Inca mai tin la el, daca ar avea nevoie de mine in prima secunda m-as da peste cap sa il ajut si stiu ca si el ar face la fel. Totusi, nu cred ca suntem un cuplu. Nu ii port vreun resentiment, doar ca nu ma intereseaza foarte mult viata lui, cum nici pe el nu-l intereseaza a mea. Cateodata ma gandesc ca ar trebui sa discut asta fata in fata cu el si sa luam o decizie pentru ca nu mergem nicaieri, dar nu stiu exact ce sa-i spun. Of, se face tarziu. Imi pare bine ca am putut sa vorbesc cu “cineva” in dimineata asta. Sincer, ma simt mai usoara. Acum fug la serviciu.